Cercetători de la UCLA Health au demonstrat, într-un studiu pe șoareci, că o singură doză din medicamentul imunosupresor rapamicină poate normaliza rapid, dar temporar, modificările cerebrale și comportamentele de tip autist apărute în urma inflamației din timpul sarcinii. Studiul, publicat în revista Nature Communications, arată că îmbunătățirile apar în aproximativ două ore — un interval prea scurt pentru a corecta modificările fizice ale creierului cauzate de inflamația maternă. Autorii subliniază însă că rapamicina nu este propusă ca tratament pentru oameni, ci ca instrument care dezvăluie noi ținte terapeutice pentru viitoarele abordări medicale.
- O singură doză de rapamicină a normalizat semnalizarea cerebrală și comportamentele asociate autismului la șoareci adulți în circa două ore.
- Efectele sunt temporare, iar administrarea zilnică a produs toleranță în câteva săptămâni.
- Cercetătorii nu recomandă medicamentul pentru oameni, din cauza efectelor trecătoare și a toxicității.
În cadrul experimentului, șoarecii gestanți au fost expuși unui declanșator inflamator ușor, la o doză prea mică pentru a le îmbolnăvi semnificativ. Puii rezultați au dezvoltat totuși inflamație cronică cerebrală și la nivelul întregului corp, o ușoară supracreștere a creierului, semnalizare celulară hiperactivă pe calea mTOR, conectivitate dezorganizată a rețelelor cerebrale și comportamente asociate autismului.
După administrarea unei singure doze de rapamicină la exemplarele adulte, cercetătorii au observat îmbunătățiri rapide pe aproape toate măsurătorile: neuronii care aveau o activitate anormală s-au calmat, susceptibilitatea la crize a scăzut, regiunile cerebrale care comunicau defectuos s-au reorganizat spre tipare mai tipice, iar comportamentele repetitive și hiperreactivitatea senzorială s-au atenuat.
Rezultatele indică flexibilitatea creierului adult, nu repararea structurală
Rapiditatea schimbărilor este elementul-cheie. Modificările au apărut prea repede pentru a fi explicate prin rearanjarea fizică a sinapselor, un proces care durează în mod normal mult mai mult. Aceasta sugerează că beneficiile provin dintr-o reechilibrare funcțională, nu dintr-o reparare a structurii creierului.
„Sugerează că creierul adult poate fi mai adaptabil decât presupuneam, chiar și atunci când modificările structurale de la începutul dezvoltării sunt încă prezente”, a declarat dr. Harley Kornblum, autorul principal al studiului și director al centrului de cercetare al dizabilităților intelectuale și de dezvoltare din cadrul UCLA.
Rapamicina acționează prin suprimarea căii mTOR, un mecanism care semnalizează creșterea și proliferarea celulară și care apare hiperactiv în modelele de autism. Studii anterioare arătaseră deja legătura dintre inflamația maternă în timpul sarcinii și o probabilitate mai mare ca urmașii să dezvolte trăsături asociate autismului, precum comportamente repetitive, dificultăți de interacțiune socială, supracreștere cerebrală și procesare senzorială perturbată, care persistă la vârsta adultă.
Activitatea genelor s-a modificat în doar câteva ore
Pentru a înțelege mecanismul din spatele efectelor rapide, echipa a analizat activitatea genelor din celulele cerebrale înainte și după tratament. Rapamicina a inversat expresia anormală a unor gene legate de autism, epilepsie și funcția canalelor ionice, în special în neuronii excitatori. Concluzia cercetătorilor este că medicamentul reechilibrează rapid excitabilitatea celulelor cerebrale, în loc să repare diferențele structurale.
„Aceste rezultate reformulează modul în care ar putea fi tratate simptomele asociate autismului. Dacă creierul adult rămâne capabil de normalizare funcțională, atunci unele trăsături ale autismului ar putea fi abordate cu succes fără a fi nevoie de corectarea diferențelor structurale de bază”, a explicat dr. Janel Le Belle, primul autor al lucrării.
Un efect trecător care exclude utilizarea la oameni
Cercetătorii avertizează însă că efectele sunt temporare, iar administrarea zilnică a dus la instalarea toleranței pe parcursul câtorva săptămâni. Acest aspect, alături de potențialul de toxicitate al rapamicinei și de faptul că studiile au fost realizate pe șoareci, o face nepotrivită pentru utilizarea pe scară largă la oameni.
În schimb, valoarea cercetării stă în direcțiile pe care le deschide. Activitatea căii mTOR, organizarea rețelelor cerebrale și nivelurile de excitație neuronală ar putea deveni ținte pentru terapii viitoare, îndreptate spre simptome specifice precum hiperreactivitatea senzorială — o manifestare frecventă, dar dificil de tratat.
„Aceasta indică noi ținte terapeutice, precum neuromodularea circuitelor senzoriale sau echilibrarea inhibiției și excitației neuronale, mai degrabă decât rapamicina în sine ca tratament”, a subliniat dr. Neil Harris, co-autor principal.
Cât de promițătoare vi se par abordările care vizează funcționarea circuitelor cerebrale, nu structura lor? Împărtășiți-ne opinia în comentarii.
